Feeds:
Articole
Comentarii

Momente plăcute

Acum că se apropie sărbătorile de Paști, de fapt mai sunt 3 zile, așa m-au copleșit amintirile despre cum an de an, în această zi măreață mergem în noaptea de Paști la biserică, la sfințit de cozonac și ouă roșii.

La noi, Paștele e o sărbătoare mare, poate chiar cea mai mare din an. Țin minte foarte bine că anume în acestă zi, îmbrăcam haine noi și erau cumpărate anume pentru ziua de Paști. Eram în culmea fericirii când mergeam la cumpărături și știam cu siguranță că mă voi alege cu cele mai frumoase haine :) , cel puțin așa erau pentru mine, de fapt chiar erau, fară modestie :) . Apoi urma o săptămână de „munci grele” pe-acasă, ordine în casă, grădină, curte și pe trotuare (marele noroc că am casa la colț :) ), după care dat cu var copacii (și nu erau puțini).  După toate aceste treburi, urma un alt eveniment premergător Paștelui, coptul de cozonac, care era cu totul special. Se începea printr-o rugăciune care o spunea mămica înainte de toate, ca să-i reușească cei mai frumoși cozonaci, după era frământatul de aluat și coptul propriu zis. Mă învârteam și eu pe la bucătărie, pe lângă mama și ajutam și eu ce puteam mai bine să fac. După ce erau copți cozonacii, abia de mă puteam reține să nu fur vreo bucățică din cozonac, erau atât de măreți și frumos mirositori, de abia te mai puteai abține. Îi ornam cu mare atenție și inspirație, ca mai apoi să fie duși în „casa cea mare” în așteptarea Paștelui.

La fel de emoționant era și vopsitul ouălor, și la acest evenimet participa toată familia, fiecare cu partea lui de „job” :) . Mămica era cu fiertul lor, taticul cu vopsitul în culoarea roșie (după Biblie însemnând sângele Domnului Isus Hristos pe ouăle aduse de Maica Maria sub crucea pe care a fost răstignit, de aceea nu agreăm ca ouăle să fie vopsite în alte culori) și respectiv eu, cu datul cu slanină deasupra, ca ouăle să aibă un luciu specific (metodă încă de la bunici).

După toate acestea, tradițional mergeam la biserică la sfințit de cozonac și ouă roșii. Mai întâi la slujba de înviere a Domnului Isus Hristos care  se  finaliza prin acel sfințit de cozonac. Vai ce fericire aveam pe mine când în sfârșit venea Preotul și ne dădeam cu aghiazmă pe toți care eram acolo și peste coșurile noastre pline de bunătăți și cei mai frumoși cozonaci. După care dimineața, când veneam de la biserică, de obicei pe la 5, ne puneam la masă și mâncam sfințit (și resturile nu se aruncau la animale, dar se îngropau în pământ, nu știu de unde vine aceasta, dar tot de la bunici o știm). Sau dacă nu mergeam la sfințit, cei care rămâneam acasă, ne trezeam și mergeam să ne spălăm cu un ou roșu, unul alb și cu bănuți, un ritual întreg și cu spălatul pe față, fiecare însemnând o anumită chestie: cel roșu e pentru ca să fii rumen tot anul, cel alb e ca să fii sănătos tot anul și bănuții e ca să fii îndestulat tot anul. Îmediat după ce mâncam, ne puneam la somn că doar urma un alt evenimet mult așteptat de mine și acum.

Dimineața, după ce dormeam un pic, ne trezeam ca să mergem la bunici, că doar ne așteptau cu cel mai mare drag pe toți noi, copii și nepoții, care le umpleam casa și curtea. Atât de emoționantă era această întâlnire și rămâne a fi, unde ne înghesuim la masa cea rotundă din casa cea mare sau dacă timpul e frumos, afară în curtea casei, la umbra nucului la masa de sărbătoare care tot timpul e plină de bucate făcute de bunica cu cea mai mare dragoste, în special mielul umplut, care e o capodoperă, atât la exterior, cât și la gust. Și mă întreb, de unde la vâstra pe care o are bunica, mai are puterea să facă atâtea bucate și să ne uimească de fiecare dată cât de gustoase pot fi.

Cu cel mai mare drag îmi amintesc de aceste întâlniri, unde nu încetezi să râzi, unde povestim câte în lună și în stele, amintiri din copilărie și cele mai interesante sunt părțile în care buneii povestesc despre părinții noștri :) . Și clar că ne întâlnim noi, verișorii, dintre care eu sunt cea mai mare (acum doar cu vârsta pot concura :) ) și din an în an toți sunt mai maturi și mai voinici. Și e clar că nu încetăm sa facem șotii în pofida vârstei pe care o avem.

Abia aștept și acest Paști ca să-i revăd pe toți, să-i pot îmbrățișa și spune cât de dor mi-a fost de ei…Iubesc FAMILIA mea!

I feel sLOVEnia !

De ceva vreme mi-am cam lăsat blogul să ’’strângă praf’’, dar dorinţa mea de a scrie tot îmi mai dă impulsuri J. Acum ’’ gust ’’ şi eu din ceea ce se numeşte Erasmus. Sunt cu bursa de practică în Slovenia. Într-o ţară despre care nu ştiam nimic înafară de faptul că e un stat post-socialist şi fost membru în cadrul Iugoslaviei. Când îmi pregăteam dosarul pentru concursul de obţinere a bursei, am cautat mai multe informaţii despre fiecare dintre opţiunile aferente specializării mele. Astfel am aflat mai multe lucruri despre Slovenia şi mi-a plăcut ce am descoperit accesând paginile de internet. Şi iată-mă acum aici, aproape finisându-mi perioada de practică.

Aveam mari emoţii în legătură cu faptul cum o să fie şi cum o să mă descurc într-o societate despre care nu ştiam mai nimic. Odată ajunsă aici, Slovenia a început să mă surprindă plăcut şi pe zi ce trece continuă să o facă. Iniţial au fost drumurile, au nişte autostrăzi ’’ jos pălăria ’’, noi avem mult şi mult de lucrat ca să putem ajunge la aşa performanţe, din păcate. Apoi au fost oamenii de aici, cel mai mult  m-a surprins  că vorbesc engleza, italiana şi germana de la mic la mare şi dacă întrebi pe cineva ’’ Do you speak english ? ’’ parcă l-ai ofensa şi se uită la tine de parcă ţi-ar spune ’’ E şi normal că vorbesc ’’.

Un alt aspect este felul lor dea se comporta cu străinii şi în pofida faptului că nu te cunosc, încearcă să te ajute cât de mult pot, sunt binevoitori, bine dispuşi şi calmi. Mă întrebam, de ce la noi în societate aşa ceva nu e posibil ? De ce ne bruscăm tot timpul ? De ce nu ştim să avem răbdare ? De ce nu ne putem tolera reciproc ? Şi nu cred că motivul principal sunt probleme economice şi politice din ţară. Da, în Slovenia cu siguranţa se trăieşte mai bine, dar nu toată lumea are mulţi bani ca să-şi permita orice doreşte. Ei ştiu să se bucure de ce au şi de posibilitatea de a avansa, de a progresa. Pe când la noi e doar o tendinţă puternică e avea  cât mai mulţi bani, de a invidia vecinul şi chiar de a fura. Nu mi-e ruşine să zic aceasta, dar mi-e ruşine când mă întreabă din ce ţară sunt şi când  le răspund ’’Republica Moldova’’  mă întreabă ’’Dar unde se află ?’’, după care recurg la termeni geografici şi încerc să le explic că suntem şi noi acolo un stat micuţ între România şi Ucraina. Mda, trista realitate pentru noi…Şi nu pentru că ei nu ar şti geografia, dar din simplul fapt că nu au auzit nimic de noi.

Un alt aspect destul de miraculos este că poti să uiţi un lucru şi să te întorci mai apoi după el şi tot acolo să îl găseşti. Nimeni nu se atinge de un lucru ce nu-i aparţine. Alt aspect ce m-a mirat este cum ei au reuşit să ajungă la aşa performanţe fiind o ţară post-socialistă ca şi noi ? Cum au reuşit să nu se lase influenţaţi de amprentele trecutului ? Şi cel mai straniu e ca  îşi amintesc cu nostalgie de vremurile în care erau în componenţa Iugoslaviei. La ei a fost implementat un sistem neagresiv şi neîndreptat contra poporului, au avut parte doar de aspectele bune ale sistemului socialist.

Ce pot să zic e că ’’I feel sLOVEnia !’’ şi cu adevarat m-am îndrăgostit de această ţară minunată. Îmi doresc să mai revin aici macar o dată şi prin urmare e prima din lista destinaţiilor mele de vacanţă J.

Melodia sufletului

Miros de primăvară îmi inundă sufletul…

Ca o avalanşă îmi cuprinde cugetul,

Cu dor de dragoste şi de lumină multă,

Melodia inimii ce încă mi-o ascultă.

 

Atât de vag puteam vedea până acum,

Plictisită trăiam, încercam să fiu oarecum…

Prin zâmbet să rezist la tot ce rece m-a făcut

Şi acum cu primăvara încet am renăscut…

 

Ca pasărea Phoenix renăşteam din scrum,

Adunând pe bucăţi ce am împrăştiat pe drum,

Uşor de zis şi de meditat, la fel şi de judecat…

Mai greu, ce ai rănit totuşi, e de vindecat.

 

Dragostea ce, poate, nu te lasă singur,

Te pune să te gândeşti, să fii nesigur.

Dar are rost soarta să ţi-o tot încerci

Şi să asculţi ce gândesc suflete seci?

Cultivă primăvară veşnica în tine,

De a iubi nu încerca a te abţine,

Dragostea ne face a  fi mereu mai buni,

Pentru a o menţine nu uita să pui cărbuni.

 

Să fii sincer şi necondiţionat tot să iubeşti,

Să-ţi edifici lumea ta ca în poveşti.

Dragostea-ţi pătrunde-n mădulare…

Încet îţi şterge zilele urâte şi amare…

 

Încet ajung unde mulţi asta doresc,

Să iubesc, să tot iubesc…

Oare?

Parcă-i greu, parcă-i uşor…

Să încep din nou să zbor.

După atâtea lecţii învăţate

Zborul ar putea fi ca la carte.

 

Dar de unde atâta siguranţă

Ca să mai pot avea speranţă,

Să visez doar o minune

Ce întruna îmi va spune

 

Că sunt plină acum de viaţă

Şi tot greul e ca o faianţă.

Pot să-l trec, să îl zdrobesc

Şi să iubesc, să tot iubesc…

 

Frumuseţea cea din fiecare zi,

Razele de soare ce te pot orbi,

Văzduhul, curcubeul şi ploaia chiar

Şi tot  de ce tu n-ai habar.

 

Acum pe-o pistă de decolare,

Vreau să zbor fără hotare…

Unde cerul poate-i mai senin

Ca Icar, necondiţionat, să vin.

 

Să ajung unde poate mulţi doresc

Ca să tot iubesc şi să iubesc…

Dorul

Destinul poate fi doar unul

Cum îl tratăm sau ni-l dorim…

Doar cărui e specific dorul,

Pe care vrem, nu vrem îl ştim.

 

Dor de tot ce-a fost şi nu e,

De ce-a fost drag odată,

Unul care poate suie

Pe o scară  mutilată.

 

Totuşi, nu există temeri,

Că va rămâne sau va trece,

E doar un zbor la alte păsări

Şi poate fi un pic mai rece…

 

Laşi să ia timpul cu el,

Tot ce crezi că nu-i de tine

Şi să-ţi pui un singur ţel:

Să dai drumul la ce te ţine…

 

 

Nu regreta un dor ce pleacă…

El pe multe le adună,

Vine altul să te placă,

Poate, cu o inimă mai bună.

 

Eşti în stare să le-nfrunţi,

Să fii bărbată uneori…

Chiar dacă ţi se par ca nişte munţi,

Vezi, că vin noi zori.

 

Nimic mai nobil decât un gest-

Să fii mândră de cine eşti.

Nu uita că viaţa e un test

Şi tu alegi pe cine iubeşti!

 

Atât

N-am să uit nimic ce-a fost,

O să iau totul cu mine,

Chiar dacă îi fără rost,

Încă cred și sper în tine…

 

Nu-i nimic ciudat sau straniu,

Astea-s numai aparențe…

Ești precum un Iuliu Maniu

Care acu culege zdrențe…

 

O să păstrez ce e mai bun,

Tot ce-a fost frumos odată…

De azi sunt singură pe drum

Și nu mai sufer niciodată!

 

Cred în forța cea din mine,

O să uit cum îmi vorbeai…

Încet, încet te uit pe tine

Și o să uit cum m-alintai.

 

Nimic nu-i veșnic pe Pământ,

N-ai fost ce mi-am dorit,

Dar acum mai e un gând-

Ca să nu te fi iubit…

 

Pierdută, lăsată și uitată

E acum povestea mea,

E doar un pic din vis furată

Și nu mai poate fi a ta.

 

O Julieta mică-n mine

S-a trezit și a aflat-

,,Că nu-i Romeo pentru tine!”,

Doar atât a suspinat.

 

Las’ să-mi zboare visele departe,

Acolo unde-n vid vor sta

Să nu mai fie cele deşarte,

Că eu nu le mai pot lua…

 

Aici, acum şi totdeauna…

Ajunsă singură cu sine…

Îmi pot promite numai una-

Că o să fiu din nou bine!

Rai în devenire

Mănâncă, roagă-te, iubeşte…

Fă tot ce inima-ţi pofteşte,

Ia tot ce-i bun din fiecare clipă!

Din orice strop de viaţă trăită!

Ai totul ca să poţi fi fericit…

Încearcă să nu vezi deficit,

Lipsă de orice rază de soare,

E numai un pas din prinsoare.

E magnific sentimentul de-mplinire…

Orice vis sau dorinţă de sosire,

Acolo unde numai echilibru ai,

Unde parcă ai ajuns în rai…

Fii mândru de ceea ce poţi fi…

De ceea ce poţi deveni,

Atunci când începi să iubeşti,

Vrând, nevrând începi să zâmbeşti…

Lasă lumina din ochi să-ţi apară!

Fă totul  ca ea să nu-ţi dispară!

Iubeşte tot ce-i bun în tine,

Alungă orice gând ce te  ţine.

Iubeşte azi, iubeşte mâine…

Nu uita să te iubeşti pe tine,

Nu uita să poţi fi bun…

Chiar şi pe un singur drum.

Atâtea poţi face când iubeşti…

Prinzi aripi şi nici că clipeşti,

Ai dreptul la dragoste pură

La una ce nu va crea ură…