Acum că se apropie sărbătorile de Paști, de fapt mai sunt 3 zile, așa m-au copleșit amintirile despre cum an de an, în această zi măreață mergem în noaptea de Paști la biserică, la sfințit de cozonac și ouă roșii.
La noi, Paștele e o sărbătoare mare, poate chiar cea mai mare din an. Țin minte foarte bine că anume în acestă zi, îmbrăcam haine noi și erau cumpărate anume pentru ziua de Paști. Eram în culmea fericirii când mergeam la cumpărături și știam cu siguranță că mă voi alege cu cele mai frumoase haine 
, cel puțin așa erau pentru mine, de fapt chiar erau, fară modestie . Apoi urma o săptămână de „munci grele” pe-acasă, ordine în casă, grădină, curte și pe trotuare (marele noroc că am casa la colț ), după care dat cu var copacii (și nu erau puțini). După toate aceste treburi, urma un alt eveniment premergător Paștelui, coptul de cozonac, care era cu totul special. Se începea printr-o rugăciune care o spunea mămica înainte de toate, ca să-i reușească cei mai frumoși cozonaci, după era frământatul de aluat și coptul propriu zis. Mă învârteam și eu pe la bucătărie, pe lângă mama și ajutam și eu ce puteam mai bine să fac. După ce erau copți cozonacii, abia de mă puteam reține să nu fur vreo bucățică din cozonac, erau atât de măreți și frumos mirositori, de abia te mai puteai abține. Îi ornam cu mare atenție și inspirație, ca mai apoi să fie duși în „casa cea mare” în așteptarea Paștelui.
La fel de emoționant era și vopsitul ouălor, și la acest evenimet participa toată familia, fiecare cu partea lui de „job” . Mămica era cu fiertul lor, taticul cu vopsitul în culoarea roșie (după Biblie însemnând sângele Domnului Isus Hristos pe ouăle aduse de Maica Maria sub crucea pe care a fost răstignit, de aceea nu agreăm ca ouăle să fie vopsite în alte culori) și respectiv eu, cu datul cu slanină deasupra, ca ouăle să aibă un luciu specific (metodă încă de la bunici).
După toate acestea, tradițional mergeam la biserică la sfințit de cozonac și ouă roșii. Mai întâi la slujba de înviere a Domnului Isus Hristos care se finaliza prin acel sfințit de cozonac. Vai ce fericire aveam pe mine când în sfârșit venea Preotul și ne dădeam cu aghiazmă pe toți care eram acolo și peste coșurile noastre pline de bunătăți și cei mai frumoși cozonaci. După care dimineața, când veneam de la biserică, de obicei pe la 5, ne puneam la masă și mâncam sfințit (și resturile nu se aruncau la animale, dar se îngropau în pământ, nu știu de unde vine aceasta, dar tot de la bunici o știm). Sau dacă nu mergeam la sfințit, cei care rămâneam acasă, ne trezeam și mergeam să ne spălăm cu un ou roșu, unul alb și cu bănuți, un ritual întreg și cu spălatul pe față, fiecare însemnând o anumită chestie: cel roșu e pentru ca să fii rumen tot anul, cel alb e ca să fii sănătos tot anul și bănuții e ca să fii îndestulat tot anul. Îmediat după ce mâncam, ne puneam la somn că doar urma un alt evenimet mult așteptat de mine și acum.
Dimineața, după ce dormeam un pic, ne trezeam ca să mergem la bunici, că doar ne așteptau cu cel mai mare drag pe toți noi, copii și nepoții, care le umpleam casa și curtea. Atât de emoționantă era această întâlnire și rămâne a fi, unde ne înghesuim la masa cea rotundă din casa cea mare sau dacă timpul e frumos, afară în curtea casei, la umbra nucului la masa de sărbătoare care tot timpul e plină de bucate făcute de bunica cu cea mai mare dragoste, în special mielul umplut, care e o capodoperă, atât la exterior, cât și la gust. Și mă întreb, de unde la vâstra pe care o are bunica, mai are puterea să facă atâtea bucate și să ne uimească de fiecare dată cât de gustoase pot fi.
Cu cel mai mare drag îmi amintesc de aceste întâlniri, unde nu încetezi să râzi, unde povestim câte în lună și în stele, amintiri din copilărie și cele mai interesante sunt părțile în care buneii povestesc despre părinții noștri . Și clar că ne întâlnim noi, verișorii, dintre care eu sunt cea mai mare (acum doar cu vârsta pot concura ) și din an în an toți sunt mai maturi și mai voinici. Și e clar că nu încetăm sa facem șotii în pofida vârstei pe care o avem.
Abia aștept și acest Paști ca să-i revăd pe toți, să-i pot îmbrățișa și spune cât de dor mi-a fost de ei…Iubesc FAMILIA mea!
